| | Biserica de lemn de la Băteşti | Localizare: Băteşti, jud. Timiş
Acces rutier: DN 68A Lugoj - Băteşti; cca.30 km de la Lugoj
Construcţie: a fost construită în sec.XVIII · Funcţiune actuală: lăcaş de cult (cultul ortodox român)
Semnal telefon mobil: Da  La doi kilometri spre răsărit de oraşul Făget, pe valea pârâului Vădana se găseşte satul Băteşti, atestat documentar din 1597. înmijlocul unei splendide livezi de meri şi pruni, la circa 200 de metri de noua biserică de zid şi de artera de circulaţie se găseşte vechea biserică de lemn. Potrivit tradiţiei locale, consemnată şi în arhiva parohială, lăcaşul cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" ar fi fost adusă aici pe tăvălugi de lemn din dispăruta aşezare Veţa, aflată în hotarul Făgetului. Mutarea s-a făcut, cu ajutorul a şase perechi de boi cândva, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea.
Asupra datării lăcaşului s-au emis mai multe ipoteze, oscilând între secolele XV - XVIII. Construită pe o fundaţie şi un soclu din piatră de carieră, datorate restaurării din anul 1966, biserica din Băteşti aparţine primului sistem constructiv amintit, cel al cununilor orizontale de bârne, iar din punct de vedere planimetric se înscrie tipului I. Tălpoaiele şi bârnele din structura pereţilor sunt rnasive, executate prin cioplirea cu barda, inchieturile atât la pronaos, cât şi la altar se termină în coadă de "rândunică", lucrate îngrijit şi cu gust, fără nici cel mai mic cui. În pereţii de sud şi est sunt prinse mici cruci votive de lemn, în amintirea eroilor satului căzuţi pe câmpurile de bătălie.
Deosebit se prezintă portalul din vest, ce urmeză la partea superioară un traseu semicircular, linia curbă fiind realizată prin introducerea în montanţii laterali a doi umeri de stejar ciopliţi şi fixaţi prin dopuri de lemn. Uşa de acces a acestei intrări este executată dintr-o singură bucată de stejar, cu lăţimea de 0,90 m. şi înălţimea de doar l,65 m. Partea superioară a ancadramentului este împodobită cu cioplituri ale motivului solar dispuse simetric, iar între ele se desfăşoară un şirag decorat cu dintele de lup. În centrul montanului apare incizată şi o cruce, însoţită de inscripţia NIKA. Asemenea ornamente se găsesc în Transilvania, Crişana şi Maramureş, ca şi în numeroase zone ale Europei Centrale, prezente fiind nu numai la monumente eclesiastice, ci şi la construcţii civile: case, porţi de gospodării, conace şi chiar unele castele medievale. Portalul sudic se prezintă simplu, cu uşa de acces mai înaltă, croită din blăni de stejar peste care s-au bătut tăblii parchetate dispuse în romburi şi împodobită cu ţinte metalice confecţionate la forjă. Lăcaşul mai păstrează doar trei ferestre vechi, cu deschiderea de 0,35 x 0,25 m., iar în altar, exact în axul longitudinal o mică deschidere în formă de lance, aminteşte de vechi modele medievale. Alte trei ferestre sunt mai mari şi mai noi, datorate amplificării construcţiei în 1858, prin lungirea bisericii cu 3 m, în dreptul pronaosului, aşa cum spune o însemnare de pe un vechi ceaslov. Dealtfel grefa e sesizabilă şi prin studierea parametrului pereţilor exteriori, dar şi prin pierderea podoabei pictate din pronaos. La o examinare atentă modificarea se observă şi la şarpanta acoperişului şi mai cu seamă lăcaşul suferă în armonia proporţiilor, în raportul dintre orizontală şi verticală.
Acoperişul are învelitoarea din şindrilă, refăcut ultima oară în anii 1979 - 1980. Deasupra pronaosului se înalţă un turn - clopotniţa, cu accent ponderat, placat cu scândură, având câte două ferăstruici pe fiecare latură, surmontat de un modul globular de modenatură barocă cu aspectul unui bulb de ceapă. Acesta este placat cu şindrilă frumos tăiată şi este încoronat cu o cruce din tablă. În interior, trecerea din tindă în navă e marcată de un pălimar scund de scândură şi patru stâlpi ce susţin tavanul tindei, dar şi timpanul de închidere spre vest a bolţii naosului. Stâlpii sunt sculptaţi şi decoraţi cu motive geometrice compuse din succesiuni de trunchiuri de piramidă cu bazele mari alăturate, având muchiile rotunjite din bardă, asemănători cu stîlpii de la prispele unor vechi case ţărăneşti din zonă. Tinda şi nava au pardoseli făcute din scânduri de brad prinse pe grinzi uşoare, aşezate transversal.
Probabil cu aceeaşi ocazie a restaurării şi amplificării bisericii în 1858 să fi fost placaţi cu scânduri şi pereţii interiori ai naosului. Pronaosul este tăvănit cu scânduri pe tiranţi de stejar, iar naosul acoperit cu o boltă semicilindrică longitudinală din scânduri. Aspectul acesteia este al unei jumătăţi de butoi, de aici denumirea ei generică cu termenul franţuzesc "á boutte". Foarte interesant se dovedeşte sistemul de acoperire a altarului. Din dreptul iconostasului pleacă un semitrunchi de con, lăsat mai jos decât bolta naosului şi creând astfel un arc triumfal asemănător cu cel al arhitecturii bisericeşti de zidărie. Din altar, din baza mică a semitriunghiului de con pleacă o concă formată din trei triunghiuri sferice, corespunzătoare celor trei laturi ale absidei. Podoaba picturală se mai păstrează doar în altar şi pe bolta naosului, dar este rău deteriorată ca urmare a scurgerii apei pluviale în urma a zeci de ani de crasă neglijenţă în repararea acoperişului. În stânga altarului, la proscomidie, o scenă ceva mai bine păstrată îl înfăţişează pe Isus cu prefacerea darurilor, prezentat în bust într-un imens potir şi având în mâna dreaptă crucea şi viţa de vie, iar în stânga un snop de grâu. Tot aici o inscripţie cu pomelnic, scrisă cu chirilice. Pe pereţii altarului sunt înfăţişaţi, de la stânga spre dreapta: Arhidia-conul Ştefan, Sf. Nicolae, Sf. loan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie, Sf. Antonie, Sf. Chiriac şi Arhidiaconul Laurenţiu.
În conca altarului, conform Erminiei, scena centrală înfăţişează încoronarea Măriei, flancată în stânga şi dreapta de soborul arhanghelilor Mihai, respectiv Gavril. Arcul triumfal cuprinde friza proorocilor, încadraţi în medalioane rotunde, între care se împletesc vrejuri de viţă de vie.
Coronamentul iconostasului este decorat cu o altă friză, cea a apostolilor. Uşile împărăteşti sunt simple şi delimitate în două registre: în cel superior scena Buneivestiri, iar în cel inferior cei doi regi iudei: David şi Solomon. Şi icoanele împărăteşti respectă canoanele, doar că la Săteşti s-au păstrat doar două: Sf. Nicolae şi Maica Domnului cu Pruncul. Bolta naosului îl are în centru, încadrat într-un mare medalion pe Iisus Pantocrator, iar către colţuri cei patru evanghelişti, încadraţi în medalioane mai mici. Pictura din naos este cea mai afectată. Se mai disting totuşi în segmentele de naştere a bolţii panouri dreptunghiulare în care sunt înfăţişate de-o parte şi de alta scene din viata şi patimile Mântuitorului, desigur după un program iconografic simplificat, impus de spaţiul modest al unei biserici de lemn. în timpanul de vest al naosului se mai disting fragmente din scenele celor doi sfinţi -militari: Gheorghe şi Dimitrie şi tot aici, deasupia grinzii tirant ce menţine timpanul şi tavanul pronaosului, un chemar gros marcat cu negru încadrează pisania scrisă cu angobă albă în caractere chirilice "Zugrăvitusa aciastă Stă Beserică în zilele împăratului losif alu...cu blagoslovenie... Sfinţiei Sale Sofronie a Timişorii fiind protopreviter Petru Petrovici a Iu Sarazului şi a împodobit cu cheltuiala dumnealui Mihai Vasiescu şi frateso lanăş Vasiescu fiind întâi chinez Patru Ursulescu apoi pe urmă Patru Drâghicioni fiind preot loan Popovici. Zugrav Gheorghie Diaconovici şi Ştefan Popovici din Vasiova 783 novembre."
Este limpede că pictura bisericii s-a făcut pe actualul amplasament, după mutarea din satul dispărut Veţa. Gheorghe Diaconovici a fost unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi zugravi de biserici în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Era fiul şi învăţăcelul diaconului Vasile venit în 1744 din Tismana Gorjului şi cel ce întemeiase o şcoală de zugrăvie la mănăstirea Sredişte de lângă Vârşeţ (azi în Banatul iugoslav). Gheorghe a fost tatăl marelui dascăl iluminist Constantin Diaconovici Loga.
Biserica din Băteşti a fost înzestrată şi cu un bogat inventar mobil: icoane, instrumentar liturgic, cărţi vechi de cult. O parte din acestea a trecut în noua biserică de zid, o alta a intrat în colecţiile Mitropoliei Banatului, iar o altă parte - potrivit surselor documentare - şi îndeosebi cărţi liturgice au fost strânse de Emilian Micu, un celebru colecţionar şi bibliofil şi donate Academiei Române. Din imaginile fotografice transmise de Miloia mai aflăm că biserica avea şi o clopotniţă separată, situată la câţiva metri spre sud-vest, construită pe un eşafodaj suplu de lemn şi acoperită în patru pante cu învelitoare de şindrilă.
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: TM-II-m-A-06179.
Album foto cu biserica de lemn de la Băteşti
Referinţe
1. Nicolae Săcară, Bisericile de lemn ale Banatului, Editura Excelsior, Timişoara, 2001. |
|
