 Autor: Primăria Municipiului Lugoj
Rubrica: Actualitate
Data: 16.09.2009 În continuare, şeful executivului a vorbit presei despre întâlnirea pe care a avut-o în cursul zilei de marţi, 15 septembrie, cu conducerea firmei Hidroconstrucţia Caransebeş. A fost stabilit cu acest prilej conţinutul ordinului de începere a lucrărilor, pentru construcţia unei staţii de pompare la intersecţia străzilor Făgetului cu Traian Vuia. Staţia va cuprinde patru pompe de presiune, necesare pentru furnizarea apei pe noua conductă, către toate străzile din Dealul Viilor: Traian Vuia, Fagilor, Livezilor, Salcâmului etc.
În paralel cu aceste lucrări de investiţii, societatea Meridian 22 urmează să încheie contracte de branşament cu toţii consumatorii de pe străzile menţionate. Edilul şef a precizat de asemenea faptul că proiectul pentru toate branşamentele a fost achitat din bugetul local, urmând ca branşamentul propriu-zis al fiecărui consumator să fie suportat de acesta din urmă. Termenul de finalizare a lucrărilor la staţia de pompare este data de 15 noiembrie. |