Rubrica: Actualitate
Data: 21.12.2011 În deschiderea săptămânalei conferinţe de presă, domnul primar a vorbit despre acţiunea desfăşurată luni, 19 decembrie, cu prilejul comemorării martirilor căzuţi la Revoluţia din 1989. Este vorba despre tradiţionala fasole cu ciolan oferită lugojenilor pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. „Au fost prezenţi peste 1.000 de lugojeni, care au servit fasole cu ciolan şi un pahar de vin de fiert”, a precizat domnul primar.
Manifestările vor continua marţi, 20 decembrie, când revoluţionarii se întâlnesc la ora 10.00, pentru a participa apoi la şedinţa solemnă găzduită de Sala de Consiliu din cadrul Primăriei Municipiului. Coloana oficială va reface traseul parcurs de revoluţionari în urmă cu 22 de ani, fiind depuse coroane şi jerbe de flori la Monumentul din faţa Primăriei, la troiţa din zona OMV, la Monumentul din faţa Unităţii Militare, precum şi la mormintele celor trei eroi ai Revoluţiei. La ora 15.00 va avea loc dineul oficial găzduit de Restaurantul Acapulco, iar de la ora 16.00, în Sala de Consiliu va avea loc premierea sportivilor lugojeni. Între orele 17.30 – 18.00, se va desfăşura alaiul obiceiurilor de iarnă, cu participarea Ansamblului Lugojana, în paralel cu retragerea cu torţe a revoluţionarilor, pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor - Podul de Fier – Piaţa Victoriei – Universitatea Europeană Drăgan. Manifestările se vor încheia cu tradiţionalul concert de colinde, susţinut de Corul Ion Vidu, în holul Universităţii Europene Drăgan.
**********************************************
În continuare, şeful executivului lugojean a vorbit despre colindătorii care au poposit în Sala de Protocol din cadrul Primăriei Municipiului. Alaiul colindătorilor a început cu Corul preoţilor din zona Lugojului, care au fost urmaţi de corul Gaudette al Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu”. Colindele vor continua până la sfârşitul acestei săptămâni.
**********************************************
Un alt subiect discutat de şeful municipalităţii a vizat modul în care arată oraşul nostru în prag de Sărbători: „Pot să afirm cu toată sinceritatea că sunt foarte mulţumit de cum arată Lugojul. Recent, am fost prezent la Târgul de Crăciun de la Viena, şi am remarcat iluminatul arhitectural atât la Viena cât şi la Bratislava. Este vorba despre proiectarea unor imagini cu icoane pe faţada clădirilor şi doresc să fac acest lucru şi la Lugoj”.
**********************************************
O altă temă abordată de edilul şef s-a referit la faptul că municipalitatea a achitat în întregime partea sa de cheltuieli pentru reabilitarea Staţiei de Epurare a Municipiului. „Din suma totală de 19.700.000 lei, s-a plătit 18.400.000. Suma reziduală, de 1.300.000 lei, trebuie achitată de către Agenţia de Mediu. „De aceea, am trimis la Bucureşti o delegaţie formată din reprezentanţi ai Direcţiei Investiţii, pentru a interveni în ceea ce priveşte plata ultimelor facturi restante”, a precizat domnul primar. Termenul de finalizare a lucrărilor este data de 29 februarie 2012.
**********************************************
Un alt subiect abordat de domnul primar s-a referit la refacerea faţadei Primăriei Municipiului: „De multă vreme s-a scris în presă că suma alocată în acest scop a fost mică, respectiv 560.000 lei plus TVA, nefiind cuprinse şi cheltuielile pentru înlocuirea tâmplăriei pentru partea din spate a clădirii. Este un lucru fals. Geamurile sunt deja montate, s-a lucrat şi la tencuirea lor. Urmează să se zugrăvească”.
În perioada următoare se va organiza licitaţia pentru efectuarea lucrărilor la structura de rezistenţă, lucrări solicitate de Inspectoratul de Stata în Construcţii. Este vorba despre partea interioară a fundaţiei unui colţ al clădirii. Pentru aceste lucrări avem asigurate sumele de bani necesare.
***********************************************
O altă temă abordată de edilul şef s-a referit la Comisia de Fond Funciar care s-a întrunit joi, 15 decembrie, pentru a discuta asupra atribuirii unor loturi de teren revoluţionarilor lugojeni. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca asociaţiile de revoluţionari ai căror membrii au fost validaţi prin Hotărârea 2/58 emisă în data de 28.07.2011 de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar, să fie puşi în posesie cu 1 ha de teren în zona numită Poligon. „Aşa cum am promis, revoluţionarii lugojeni vor puşi în drepturi. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari din Lugoj, toţi au fost de acord ca punerea în posesie să se realizeze comasat, pe asociaţiile de revoluţionari, în ordinea descrescătoare a numărului de membrii validaţi prin Hotărârea 2/58”, ne-a declarat Francisc Boldea, primarul municipiului.
Asociaţia „16-21 Decembrie 1989 Lugoj” are 28 de persoane de pus în posesie, Asociaţia „Forum Timişoara Nr. 2” – 10 persoane, Asociaţia „Banatul Liber Lugoj” are 9 persoane, A.L.P.A.R. Lugoj – 9 persoane, Asociaţia „Libertatea Timişoara Nr. 1” – 6 persoane, iar revoluţionari independenţi sunt trei persoane. În total, la nivelul municipiului, au fost validaţi 63 de revoluţionari.
***********************************************
În continuare, şeful executivului lugojean a vorbit despre finalizarea proiectului referitor la amenajarea sensului giratoriu din zona Parcului „George Enescu”. „Lucrările vor demara în primăvara anului viitor, termenul de finalizare fiind luna mai 2012. Construcţia va avea o înălţime de 50 cm de la nivelul şoselei, pentru a asigura vizibilitate din toate direcţiile de mers. De asemenea, sensul giratoriu a fost astfel proiectat încât toţi cei care locuiesc în apropiere sau desfăşoară activităţi comerciale în zonă să nu fie afectaţi de noua construcţie”, a subliniat domnul primar.
***********************************************
O altă temă abordată de edilul şef s-a referit la şedinţa operativă pe tema alimentării cu apă în municipiul Lugoj. Cu acest prilej, au fost stabilite câteva măsuri foarte importanţă. În primul rând, la începutul acestei săptămâni au debutat lucrările pentru alimentarea cu apă de pe noua magistrală a cartierului Timişoarei, blocurile A1-A10. De asemenea, marţi, 20 decembrie este termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a străzii C.D.Loga, după finalizarea alimentării cu apă.
Totodată, până la sfârşitul acestei săptămâni se vor încheia lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare pe străzile Romanilor, Partizanilor, Smârdan. În acest context, domnul primar a ţinut să sublinieze: „Nu numai că noi, municipalitatea, am achitat toate sumele necesare, dar avem asigurat şi un fond de rulment pentru anul viitor. Aceasta deoarece în patru ani de zile nu am semnat nici un act adiţional prin care să se majoreze sumele din contractele de investiţii”.
***********************************************
|