Pă o laviţă-n târnaţ
Şăge mama me bătrână,
Cu ochii înlăcrimaţ
Şî c-o vadră goală-n mână.

Or trecut câţâva ani
Dă când n-am măi dat p-acasă;
Lăcomia după bani
Peri d-ăi albi în cap mi-i scoasă.

Dăşchid uşa la voreţ,
Scârţâie tare ţâţâna,
Iar un cânie dân coceţ
Vinie ca să-m lingă mâna.

Io nu m-am măi aşceptat
Cânili să mă cunoască
Da' nişi şi-n viaţă m-o dat
Să nu mă măi recunoască.

S-o uitat lung păstă mine,
Cu privirea-nşeţoşată:
“Pă şine calţ tu străine?
Nu ce-am văzut nişiodată!”

Doamne, nu-m scria păcat
C-am zuitat a Ta poruncă
Şî dă grijă n-am purtat
Dă şine viaţă m-o dat.

M-am suit vo două trepce
Ş-am păşât păstă tălpoane.
Atunşi o-ndrăznit să zâcă:
“Nu cumva ăi fi tu, Ioane?”

Am strâns-o la piept cu drag
Şî i-am luat vadra dân mână,
Să nu mă vadă plângând
Am dat fuga la fântână.