Ca o fată bolnăvioară
Luna mult înşiercănată,
În oglinz clare dă ape,
Pântră nori cu greu s-arată.

Păstă satu-n adormire
Linişcea-i cu tot stăpână,
Când o poartă ostănită
Suspină dântr-o ţâţână.

O copilă, umbră vie,
O treşie cu binişoru
Îmbrăcată în visare
Pă furiş îş caută doru.

Sub un cei cu floare multă
În chimeaşă albă, spume
O aşceaptă el fişioru
Pă buze cu al ei nume.

Înţălept, ceiu bătrânu,
Sub poalile lui dă floare
Două umbre-acum adună
Într-o lungă-mbrăţâşare.

Boranjicu fin dă ie
Stăpânişce tari odoare
Care în bătăi dă inimi
Caut-aleasă dăzmirdare.

Buzâle-n taină şî ele
Zoitace-s în dulşi săruturi
Ceiu şî el firea-ş pierge,
Caută-n floare înşiputuri.

Ar vrea vremea s-oprească,
Bucuria lor să ţână
Cât viergile-n frunză vinie
Pă coroana lui bătrână.

Norii niegri dă tăşiunie
Şiern d-odată stropi dă ploaie.
Ceiu vrea dân frunză gheasă
Să le facă o hodaie.

Ploaia tare-i încheţăşce,
Vrea pân frunză să străbată,
Să se vadă-n ia udă
Frumoase forme de fată.

Şî cum vremea nu îi iartă
Mai târzâu în plină noapce,
Să dăspart lângă porciţă
Cu săruturi şî dulşi şoapce.