Vara-ş lăfăie-n hotare
Zâlile ei dă pucere,
Soarile pripeşce tare,
Şierul râge dă plăşere.
Grânile s-or copt la soare,
Ş-or făcut dă aor spicu.
Işi şî colo, maşi-n floare,
Ş-arată roşu buricu.
Satu, gis-dă-gimineaţă,
Până să apară zorii,
Mişună dă sfântă viaţă:
S-or trezât săşerătorii.
Coşia îi pregăcită
Dă cu sara cu sorsamuri.
Ruda-i şî ea rânduită,
Păntru cai, cu două hamuri.
Acasă la Trifu Meiu,
Le-o pus tăce-n rând Măria,
Vedz, c-aşa îi obişieiu
Pregăceşce ea coşia.
Şî în ultima clipită,
Când cai-s prinş la coşie,
Tăt în fugă şî pripită,
-Scoal,` Trifule-o zâs Mărie.
În coşie-o sărit omu,
Ia frânile, ia şî zbişiu.
-Haida, Fraila! Haida Nomu!
Să înşiepem săşerişu!

Scârţâie în plină noapce,
O roată sau păce două;
Zgribuliţ vorbesc în şoapce.
-Mierjim până-i grâu-n rouă,
Să faşiem funii dăstule
Păntr-o zâ-ntreagă dă coasă,
Daia-m pus ş-atâcea scule
Şî mâcare dă acasă .
Când ajiung în dreptu morii,
Trifu parcă înzglemenie,
Dă frig l-or trecut fiorii.
-Io mis numa în izmenie!
Tuţ nărocu tău, Mărie!
Ha? Tu, la lucru mă gorgoni:
Iuce, iuce în coşie!
Cum?… Aşa? Făr` păntăloni?
-Trifule, nu ţ-i ruşânie?
Io m-am dăzbrăcat asară
Păntălonii? Mince ţânie!
Nu ce fă, tu, dă ocară!
Învălieşcece cu ţolu,
Mână caii şî coşia,
Că dăsară-ţ umplu şolu,
Până dă dân el răchia!
Hai! să nu ne-ntreacă Ghiţă;
Tăiem grâu, legăm snopii
Şî îi puniem în peciţă,
Mai iuce ca Ghiţ-al Popii.