În satul meu natal,
La căsuţa părincească,
Pân voreţ şî pân grăgină
Lăstărişu dă să crească.

Dacă paşî tăi ce poartă
Şî zăbăvi târzâu în noapce,
Dân târnaţ şî pân la poartă,
Să şiuleşci la nişce şoapce

Ş-ai s-auz cum doi şireş
Givănesc cu un băgrine,
Şuşcăindu-să întruna
Ş-întrebându-să dă mine:

- O măi şciţ voi pă Steluţa
Şî pă Ion ăl dărinat
Şe cu ani dă zile-n urmă
Pă creangă i-am legănat?

S-aninau după şireaşă,
Mozgăiţ pă mâni, pă buşi,
Burduşâce-n sân, pojnare
Aveau mere, pere, nuşi.

Păru blond zburlit dă vânt,
Cu o voce cristalină,
I-auzai plângând, râzând
Pân voreţ şî pân grăgină.


Cât o fost zâua dă lungă
Stăveală n-or măi avut,
C-o fost ploaie, c-o fost soare,
Nişi în cot nu i-o durut.

Când s-auzau pă Borceasca,
Când în dudu lu Jâmoane,
După flori la Filipasca
Sau în nuc la Micotoane

Până cinăra lor mamă
Fără veste o plecat
Urmând calea veşnişiei
Cătră Domnul preaînalt.

Şî nu şciu pă şe cărare
D-atunşea or rătăşit,
Că în anii ăi dân urmă
P-aişi nu or pre vinit.”

- Tu să şci, măi, frăţâoare
Că şî io-s cam năcăjât
Că în tăt anu d-a rându
Pântru ei am tăt rogit.”

- Tare mult mi-i frică mie
Că să-i văd nu măi apuc,
C-am un bai la rădăşină
Ş-acuşa poace mă duc...

- Io măi trag încă năgejge
Şî măi sper c-am să rogesc
Că p-aişia doru-i mână
Dacă zdravini măi trăiesc.